Sondaj opinie online dating

by  |  18-Nov-2015 13:17

servicii turistice Dionisie mitropolit al Dristului luxatia congenitala coxofemurala estetica structuri arhitectura metode şi mijloace de măsurare Geometrie Geometrie în spatiu competente structurile firmei ejercicios de traducción dictatură regală influenţe politice mix de politici economice climatologie urbană Literatura romana. În ciuda recentelor tensiuni dintre Rusia şi Ucraina, Moscova pare a fi văzută într-o lumină mai pozitivă decât Uniunea Europeană, potrivit unui sondaj de opinie realizat online şi dat publicităţii sâmbătă, în Marea Britanie.Astfel, rezultatul sondajului realizat în perioada 7-20 ianuarie, la care au participat 20.000 de respondenţi şi care a fost comandat de lordul Michael Aschcroft (Partidul Conservator), a arătat că mai puţin de o jumătate dintre respondenţi mai au încredere în Uniunea Europeană.

sondaj opinie online dating-81

Rusia, care, recent, a provocat un referendum extrem de controversat în privinţa legalităţii, prin care a determinat populaţia din Peninslă să se rupă de Ucraina şi să devină teritoriu al Federaţiei Ruse, ocupă poziţia a VII-a în clasament, fiind astfel cu un loc înaintea Uniunii Europene.

Un alt aspect îngrijorător scos în evidenţă de sondaj este acela că britanicii sunt divizaţi şi, totodată, neîncrezători în Uniunea Europeană şi instituţiile ei democratice.

Astfel, 41% dintre cei intervievaţi mai sunt de părere că Marea Britanie ar trebui să rămână în Uniunea Europeană, în timp şi aproape acelaşi procent crede că ar trebui să iasă din acestă structură.

În ceea ce-l priveşte pe actualul premier britanic, David Cameron, care le-a promis concetăţenilor săi organizarea, în 2017, dacă va fi reales în urma scrutinului din 2015, organizarea unui referendum privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, un alt sondaj de opinie, Survation, publicat de Mail on Sunday, arată că 48% dintre britanici ar vota pentru ieşirea Marii Britanii din UE, 39% dintre repondenţi pentru rămânerea ţării în Uniune, iar 13% sunt încă indecişi.

Sondajul Survation a fost realizat pe un eşantion de 1.000 de adulţi, joi.

Community Discussion